Urmaresc fascinat o furtuna generata de Christopher Priest in legatura cu Premiul A. C. Clarke.
Surprinzator cel mai bun articol pe tema asta il gasim la The Guardian.
Parerea mea e ca avem nevoie de controverse. Prea e lumea SF-ului incremenita in conservatorism si tinde sa dea intr-o mediocritate democratica unde mainstream ul primeaza. Pe alocuri Priest are dreptate. Pe de alta parte parca prea da aiurea in Stross si Miéville. Dar nu pot decat sa zic “lol” si “+1” la faza cu calul.
Category Archives: PUNCT DE VEDERE
Blue Remembered Earth – Alastair Reynolds
Mi-ar fi plăcut să fie o carte bună. Dar nu a fost să fie aşa.
Sunt sigur că mi-au scăpat multe lucruri, pentru că am sărit peste pasaje poetice despre peisaje pământene sau astrale. Poate e natura mea tehnică la mijloc – dar de asta îmi place SF-ul până la urmă – eu îmi extrag frumuseţea din descrierea unei mecanici (celeste), o descriere seacă în date ce nu îmi dă totul digerat.
La personaje “cerinţele mele” sunt altele – prefer umanul. Dar personajele lui Alastair Reynolds sunt “enigmatice” şi plictisitoare. Îmi amintesc numele lor, dar nu îmi spun nimic şi nu te poţi ataşa afectiv de nici unul dintre ele. În general, atunci când moare un personaj ai tendinţa să te revolţi, în Blue Remembered Earth totul este mecanic şi ajungi repede la concluzia ca ai de-a face cu moartea pe post de “deus ex machina”. La capitolul ăsta, în atiteză, îmi vine în minte George R. R. Martin care în seria “A Song of Ice and Fire” are tendinţe sadice – construieste personaje de care te ataşezi pentru ca apoi să le omoare.
Pot să fiu rău şi să descriu cartea cu un singur cuvânt: plictisitoare.
Părerea mea este că Alastair Reynolds este tributar unui model nu foarte reuşit de a scrie SF, poate merge într-un joc de calculator sau într-un film. Are tendința să întretaie doua sau trei povești care se încrucișeaza, se despart și se unesc într-un final apoteotic de mare fâs. Același lucru s-a întamplat în toată seria Revelation Space – o serie care în mare este foarte frumoasă și plăcută, dar suferă în același stil – trei sau patru povesti “paralele” frumos scrise dar care se unesc apoteotic și abrupt în final. Voi reveni asupra seriei Revelation Space.
Later edit: pentru un review mai pozitiv va recomand recenzia revistei Galileo.
The Butcher of Anderson Station: A Story of The Expanse
Aștept cu sufletul la gură continuarea la Leviathan Wakes. Știam ca există și o povestire care din titlu ar fi trebuit să explice unul din personajele carții. Este vorba de
O găsesc într-un final. Noapte, tîrziu, mă pun pe citit. Citesc totul frumos, cumva aceeași atmosferă din Leviathan Wakes. O termin în cîteva minute și încep să mă gîndesc: ce am citit?
Păi să vezi și să nu crezi:
– nu am citit o povestire, pentru că o povestire are cap și coada – începe ca un fel de flashback și povestește în tot stil flashback ce s-a întîmplat pe Anderson Station, dar e ceva grăbit și fără un mesaj;
– să zicem că explică situația precară a “belter-ilor”, dar nu prea are substanța;
– să spunem că dezvoltă un personaj, dar sunt prea puține elemente să zici că ajungi să iți pese de el.
Oare să fie vorba de un draft de subcapitol pe care s-au decis să-l scoata ca povestire?
Concluzie: prim volum misto, povestire prequel confuză, slabă și care nu face cei doi dolari. Ar fi trebuit să mențină ridicat interesul pentru urmatorul volum. Oare să îmi fac griji pentru el?
NASA, mașini de spălat și conditia umana
NASA a ales o firmă pentru a construi o mașină de spălat și un incinerator de materii fecale. Costurile pentru a ridica un kg în spațiu sunt undeva în jur de 10000$ în cel mai bun caz. De aici și necesitatea de a avea o mașină de spalat eficientă – care să consume cât mai puțină apă și cât mai puțină energie, dar mai ales sa fie ușoară. Mașinile de spalat nu au evoluat in mod spectaculos de vreo 50 de ani. Și sunt poate prea banale pentru omul de rand. Dar poate Nasa va aduce o îmbunătățire și în acest domeniu.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand sunt conditionat de resurse (timp, bani, materiale) gasesc intodeauna solutii interesante. Contemplam deunazi faptul ca in momentul in care am bani si timp… in general le irosesc pe amandoua in moduri care ulterior se dovedesc mai mult decat ineficiente. Dar daca sa zicem mi se strica calculatorul voi face imposibilul si voi face un alt calculator din bucati in mai putin de jumatate de ora. Ultima data cand mi-a picat netul mi-am facut o antena directionala pe un Access Point sa prind o retea wirelss de la vreo 3 blocuri distanta.
Intrebarea mea este – cum putem sa ne modificam comportamentul incat sa ne motivam tot timpul in felul asta spre un anumit obiectv? Fie el si o masina de spalat efiecienta.
The Children of the Sky
I am so upset that I’ll write this post in English, on a fucking phone, at 3:00 AM.
I just finished reading the latest book by Vernor Vinge – The Children of the Sky.
The book is good somehow, if you just like reheated ideas and served again after 20 years. It starts around the time where the first book ends and goes on around the world of Tines picturing the struggle of Ravna Bergnsdot. The characters are believable, you may even care about some, hate others.
Now lets get to the what made this book the biggest sequel disappointment of the year:
- Science Fiction… well, not in this book, just some mambo jumbo political triller or something like that in a familiar scenery of the first book of the series;
- no new ideas;
- the book is big and tells you nothing, it’s just a series of plots that will end I hope in the next book of the series; Vernor Vinge just pulled “a george martin”, this book is just like the last book from the Game of Thrones (A Dance with Dragons), maybe even worse;
- it ends in a big fucking “to be continued”.
If you can get past what I said you should probably go ahead and read it. I wont go in further details to spoil the action. I would say this is the worst book of the series, with the previous being the best.
