Am mers și anul ăsta la Salon. A fost mai bine decît anul trecut. Nu cu mult dar tot e ceva că s-a revenit la cele trei săli alocate în aripa din dreapta a Muzeului de Artă. În rest, același banner reciclat din anii trecuți la care se schimbă doar numeralele, puțini expozanți (patru români și doi suedezi), puțini vizitatori adulți, mulți copii aduși de pe la școlile din Constanța, Cernavodă, Agigea și Eforie Sud, multă limbă franceză la deschidere (pe care nu a tradus-o nimeni în ideea că suntem francofoni, probabil). Oricum se auzea înfundat iar cei prezenți dădeau din cap zîmbind politicos. Desigur, au fost ceva lansări de albume iar aici ar trebui menționate Bărăgan 1917 de Felix Tzele, Robert Obert și Diana Necsulescu și Ioniță Tunsu – un haiduc de București de Puiu Manu. Ambele, albume alb-negru, despre lucruri mai puțin știute cum ar fi lagărele de deținuți de culoare organizate de germani în România în timpul primului război mondial sau viața haiducului Ioniță Tunsu.
Aș nota pozitiv încăpățînarea demna de admirație a celor care fac salonul în continuare, atitudinea lui Adrian Cioroianu care era peste tot unde se întîmpla ceva (aprindea lumini, stingea lumini, arăta și susținea albumele prezentate pentru a putea fi văzute de la distanță), investiția în generația de viitori creatori bd (turma de elevi prezentă) și faptul că anul asta personalul muzeului a fost lipsă ceea a permis oricui să viziteze la liber celelalte saloane ale muzeului. Unde erau expuse ceva creații aparținînd unora pe nume Pallady, Grigorescu, Petrașcu… Mă întreb dacă erau în funcțiune camerele de supraveghere.
La anul se împlinesc douăzeci și cinci de ani (un sfert de secol!) de cînd există acest salon. Oare vom avea parte de o ediție aniversară și altfel decît pe hîrtie?
