Death’s End este partea finală a trilogiei începute cu The Three-Body Problem și continuate cu The Dark Forest, o operă spațială ce pornește de la conflictul dintre pămînteni și extratereștrii trisolarieni și se termină cu nașterea unui nou univers.
Cartea e mult prea complexa ca sa poată fi sumarizata la o cafea dar cîteva teme ies insistent la suprafață:
– tema cooperării inter-specii inteligente în perspectiva supraviețuirii în univers;
– tema individului pe de care depinde viitorul (posibil extincția rasei umane);
– eliberarea speciei umane (sau mai degrabă a inteligentei umane) de barierele spațiu-timpului;
Cixin Liu este exact opusul scriitorilor occidentali care pot fi acuzați în ultima vreme de prea multă literatură și prea puține idei noi sau măcar originale. Sau măcar sf. Romanul abundă în subiecte desprinse parca din revistele de popularizare ale științei și tratate în maniera de reportaj. Personajele umane sunt schițate grosier și se comportă mai degrabă ca un decor pentru minunile științifice despre care ni se povestește iar pe chestia asta cartea mi s-a părut puțin plictisitoare. E greu de empatizat cu un manual de fizică.
Privită în ansamblu, seria are cîteva probleme de continuitate, spre exemplu motivația trisolarienilor de a invada Terra își cam pierde din credibilitate în clipa cînd cititorul află că ei pot manipula relativ ușor spațiu-timpul, și pot construi la cerere mini-universuri pe post de buncăr…daaaaaaar e ușor să-l ierți pe Cixin Liu (sau Liu Cixin?) mai ales că la sfîrșitul romanului, după avalanșa de idei cu care te zăpăcește, îți servește frumos: The ultimate fate of all intelligent beings has always been to become as grand as their thoughts. Cred că (intreaga serie) este o lectură hard-sf obligatorie și o gură de aer proaspăt în peisajul dominat de sff-ul anglo-saxon.
Traducerea în engleză îi aparține lui Ken Liu iar coperta (ca și la celelalte volume din serie), e semnată de Stephan Martiniere.
P.S. Fac pariu că în chineză sună cu totul altfel.
