Și mi-a plăcut în ciuda faptului ca este un roman pre/post-apocaliptic cu aproape nimic sf în el în afara de virusul care se transmite rapid și omoară 95% din populație. Cei care supraviețuiesc duc o viață amărîtă printre resturile de civilizație iar după ce că lumea e în haos nimeni nu reușește să facă o amărîtă de eoliană funcțională ca să aibă curent electric. Ca sa fie cît mai tragic, după nici doi ani benzina s-a depreciat stînd în rezervoare așa că nu mai sunt funcționale nici generatoarele de curent, nici automobilele (despre ideea asta am ceva dubii și ca să fiu sigur am întrebat un prieten. Inginer petrochimist. M-a asigurat că “trebuie sa treacă așa de multe generații de oameni încît faptic [benzina] este nemuritoare”.). Dar asta e doar decorul. Prin el se mișcă Simfonia, o caravană (citește automobile tractate de cai) de artiști care țin în picioare ideea de normalitate dînd spectacole de muzică și teatru pentru micile comunități pe care le vizitează periodic (aduce așa, de departe cu ideea din Poștașul lui David Brin). Ca în orice roman post-apocaliptic, oamenii se omoară între ei, cîteodată se mai și mănîncă, apar tîmpiți care înființează noi culte religioase iar rugina și declinul sunt la ele acasă. Undeva, într-un fund de Americă, un entuziast își alimentează computerul pedalînd pe bicicletă și visează la internet.
E un roman despre un viitor nasol în care contează ca la final povestea ce unește personajele principale și se întinde pe parcursul a aproximativ patruzeci de ani, să închidă cercul. Mi-a plăcut dar nu e credibilă ca roman sf și de altfel aceasta nici nu a fost intenția autoarei, fiind asimilată de fani în ciuda protestelor. Pentru că cine stă la genericul de final are parte de bonusuri, din explicațiile autoarei am descoperit un articol interesant de prin 2009.
Cartea le-a plăcut și altora. A cîștigat premiul Arthur C. Clarke 2015, a fost nominalizată la PEN/Faulkner și National Book Award și se pare că în curînd va fi ecranizată.
Recent am aflat că Station Eleven urmează a fi publicată în limba română fiind inclusă în programul editorial Rao cu numele Simfonia itinerantă.
