Sâmbăta trecută am fost la cenaclul Wolf’s Pack, prin invitația lui Florin Pîtea. Sincer, chiar nu știam la ce să mă aștept, fiind primul cenaclu cu scriitori deja consacrați la care mă duc. Asta în afară de Secția 14 a domnului Michael Haulică, formată mai mult sau mai puțin ad-hoc în urma atelierului de SF&F organizat de Revista de Povestiri unde l-am și cunoscut, atât pe el, cât și pe Florin și pe Oliviu Crâznic, în calitate de mentori și îndrumători.

Am zis să nu mă duc singur, mai ne-social (ca să nu zic antisocial) cum sunt eu, așa că am mers împreună cu Alexandra Medaru, și ea o colegă scriitoare la început de drum, pe care am cunoscut-o la atelier.

Ne-am întâlnit la metrou la Pipera, pe după-amiază, unde gazda cenaclului, domnul Lucian Cristian Oancea (cunoscut pentru activitatea sa în cadrul taberei SF Atlantykron, și ca “negustor și colecționar”), s-a scuzat pentru întârziere (deși nu a întârziat decât cinci minute și noi am ajuns, oricum, puțin cam devreme), pentru că fusese să-și procure niște ferestre de mansardă excepționale la un preț excepțional.

Am mers cu mașina și cu bunăvoința domnului Eugen Lenghel până în Voluntari, la vila unde s-a petrecut minunatul cenaclu. Oameni de seamă de jur-împrejur! Ca să numesc doar câțiva (lista ar fi mai lungă decât îmi permite memoria de scurtă durată): Ovidiu Petcu, Cristina Ghidoveanu, Roxana Brînceanu și desigur, Florin Pîtea și Eugen Lenghel.

La început s-a prezentat fiecare în parte, mai ales că erau trei membri noi, adică eu, Alexandra Medaru și Andrei Duduman, tot membru al Secției 14, pe care am avut surpriza de a-l găsi acolo.

S-a citit din patru texte. Primul a fost o poveste “cu zombii”, cum a descris-o autorul, Victor Drăghicescu, intitulată “Când morții votează”. Părerile au fost împărțite, dar toată lumea a fost de acord că este o povestire cu potențial, plasată într-o Românie a viitorului mai mult sau mai puțin apropiat. O Românie care este aparent cobaiul unui experiment social distopic. A se remarca satira din titlu.

După o scurtă pauză, Petrus-Iulian Fătu ne-a citit un capitol din romanul său mozaic, tradus în română. Din păcate, a citit foarte mult și foarte repede, și nu am putut prinde decât esența textului: o lume fascinantă, orientală cumva, care poate concura din punct de vedere al construirii de lumi inclusiv cu Martin sau Tolkien. Majoritatea criticii aduse a fost legată de traducere în sine, care mai includea ici-colo câte un “englezism” accidental, sau de ritmul și cantitatea citirii, și nu despre conținut.

A urmat un moment dedicat regretatului Valentin Nicolau, fondator al editurii Nemira, în care cei de la masă care au avut ocazia de a-l cunoaște au spus câteva cuvinte frumoase la adresa lui, precum și ce de sperat că va urma în era post-Nicolau. Un minut de reculegere, apoi, am urmat eu.

Am avut emoții, trebuie să recunosc. Am citit prologul unei viitoare nuvele (poate roman), intitulată “O voce care țese în întunecime”, un hard-sf cu elemente de cosmic horror și (bonus) români în spațiu.

Din fericire, am avut parte de o recepție în mare parte bună, dar și de critica adusă grandilocvenței textului, de care am avut parte și în alte ocazii, la alte texte. Dar, fără doar și poate, o critică justificată, trebuie să recunosc.

Ultimul text din care s-a citit a aparținut lui Florin Pîtea, un steam-punk cu stil simplu, comic, dar cât se poate de potrivit. Acest om are un talent aparte în a citi, modulându-și vocea după fiecare personaj în parte, apelând la un pix pe post de trabuc și la ciocănituri în masă când vreunul din personaje bătea la ușă. Nu de puține ori întreaga masă a izbucnit în râs, atât din pricina conținutului cât și a livrării lui. Ne-a imersat pe toți în lumea viitoarei sale nuvele, ce va apărea în următorul număr din CPSF, dacă țin bine minte.

La sfârșit, s-a discutat despre o sumedenie de subiecte, mai mult sau mai puțin liber. Toată discuția a fost moderată de Lucian, care are un talent deosebit în a media astfel de discuții.

Cenaclul s-a încheiat pe la ora nouă seara, când toți ne-am întors înspre București cu inimile pline de bucurie. A fost o seară deosebită, cu oameni deosibiți și texte pe măsură.

Aceeasi postare pe site-ul autorului.