O carte* în general mișto dar care luată la bani mărunți are multe păcate și cu care m-am chinuit cum rar mi se întîmplă. Păcate specifice lui Peter F. Hamilton dealtfel. Un număr uriaș de personaje sunt distribuite într-un plot gigantic care pune sub semnul întrebării supraviețuirea Commonwealth-ului și de fapt a raselor inteligente din galaxie. O carte care îmbină cam tot ce înseamnă crema clișeelor în science-fiction: călătorii spațiale sub și supraluminice, găuri de vierme, extratereștri răi (Dyson), extratereștri buni, războaie interstelare, realitate virtuală, modificări genetice, inteligențe artificiale, aventuri pe planete exotice, chiar și călătorii temporale (trecut-viitor), etc. Sub eticheta space opera stau comod cîteva cărți amestecate precum cărțile de joc. Una e manual de politică interstelară, alta e Sven Hassel în spațiu, alta e din perspectiva exploratorului… e loc pentru orice sub coperțile de mai sus. Sau mai jos.
Am rămas cu senzația că în crearea extratereștrilor/ului Dyson Hamilton s-a inspirat mult din intriga principală a lui The Mote in God’s Eye (Lumea Pay, Teora, 1999). Deosebirea ar fi că alienii lui Hamilton scapă și fac scandal.
Alea rele:
– descrieri lungi, inutile, world building dus la extrem, total inutil cîteodată pe modelul Game of Thrones. Și probabil plătit la cuvînt.
– mult prea multe personaje. E bine totuși că din cînd în cînd îl mai omoară pe cîte unul.
– uită de anumite personaje jumătate de carte pentru ca mai apoi sa le aducă în prim plan brusc.
– scăpați de presiunea unei morții iminente, beneficiind de tehnologia care îi poate clona și de implanturile de memorie care le dau posibilitatea de a-și edita amintirile oamenii nu au nici o problema să moară. Unii chiar voluntar. Mie mi s-a părut greu de înghițit chestia asta. Instinctul de conservare tot ar trebui să-i mai tragă de mînecă.
– scara de timp. Dacă încerci sa pui ordine în evenimente apar probleme. Nu știi pe ce perioadă se întîmplă acțiunea. E clar că e vorba de ani dar cîți? Barem cu aproximație și pentru stabilirea unui cadru temporal.
– “enzyme-bonded concrete” (tr.: beton sudat enzimatic) expresia asta și multe altele se repeta de multe ori pe parcursul cărții. De prea multe ori chiar. Pentru mine ar fi fost suficient de doua-trei ori după care treceam la familiarisme gen beton, ‘tonu, betonelul. Dacă materialul asta va fi realizat vreodată Hamilton poate sa stea liniștit. Are doua mii de pagini care dovedesc ca el l-a inventat.
– multe ploturi minore sau personaje secundare lăsate în aer și nu neapărat în eventualitatea unei continuări.
– personaje lipsite de profunzime. La ce acțiuni întreprind aș fi așteptat cîteva dialoguri interioare, loc de dileme morale este. Personajele lui Hamilton doar acționează.
– despre traducerea românească s-a vorbit mult la momentul respectiv (2008 dacă nu mă înșel), ba că e nefinisată, ba că editorul nu și-a făcut treaba, etc. Părerea mea: e proastă pur și simplu și asta cu tot respectul pentru domnul Pavelescu. Argumentele sunt în paginile cărții, aici lista ar fi mult prea lungă.
Cine vrea sa o citească să-și ia concediu și sa se apuce de varianta în original.
Alea bune:
– imaginea de ansamblu, sentimentul de coeziune cu care rămîi atunci cînd (în sfîrșit) termini de citit cărămida lui Hamilton;
– te face să vrei mai mult. Legat de asta, să nu uitam ca pentru luna octombrie este programată apariția unei alte cărți în acest univers: The Abyss Beyond Dreams. Ar trebui să ne zică ce s-a întîmplat cu Nigel Sheldon (unul dintre personajele principale în saga Commonwealth-ului și în cartea de mai sus). Primul draft al cărții are 198.000 cuvinte…
Notă: Două cărți dar de fapt e una singură împărțită în două din cauza mărimii; în ediția românească de la Tritonic (traducerea de Dan Mihai Pavelescu) sunt 4 volume – și apropo, formatul pocket e total imbecil pentru cărțile groase. Oare cînd o sa învețe asta editurile românești? Mă uit la tine Nemira…