Oamenii precum și alte forme de viață organică au dispărut de multă vreme iar în locul lor au rămas androizii – servitorii de altădată ai oamenilor. La indicațiile acestora au construit propria civilizație în interiorul sistemului solar, o copie aproape fidelă după cea umană și cu gîndul la vremurile de demult încearcă sa reînvie omenirea.
Cam ăsta e fundalul pe care se desfășoară un roman de aventuri space-opera, cu călătorii interplanetare, mistere ce trebuie dezlegate și pericole la tot pasul. A, și cu sex. Intre androizi, fie ei umanoizi sau nave spațiale. N-ar putea sa fie altfel din moment ce personajul principal -Freya Nakamichi-47- este un android curtezană, ușor melancolic, cu lungi monoloage interioare, creat pentru a asigura anumite servicii oamenilor. Freya călătorește prin sistemul solar urmărind firele unui complot care o duce pînă pe îndepărtata Eris (locul unde se află laboratoarele care încearcă sa reproducă viața organică, în jargonul androizilor pink goo sau red goo) și ar trebui ca la final s-o pună față în față cu marea ei dragoste: Omul.
Tot Eris este din motive de economie de resurse și locul de unde se lansează giganticele nave-generație interstelare. De aici, de unde forța gravitaționala a Soarelui este minimă se poate ieși mai ușor din sistemul solar. Stross ne plimbă prin interiorul sistemului cu nave cu pînze fotonice pe parcursul a ani de zile -cîteodată zeci- o călătorie pînă la Eris durînd patru ani în regim “rapid”. Deplasarea rapidă vine cu costuri imense de energie și de fapt aici avem bazele economiei intersolare. Aici și in cultura sclavagistă moștenita de la oameni. Mai exact de la Asimov și Heinlein ne sugerează scriitorul.
Androizii lui Stross sunt de multe ori copii mult prea fidele ale oamenilor. Transpiră, fac sex, se hrănesc, iubesc, suferă, construiesc imperii comerciale și dezvolta unelte. Impulsul lor de a explora este însă datorat instrucțiunilor inițiale. Navele lansate către alte stele îi transformă în mașini von Neumann înzestrate cu rațiune și dorința de a explora a oamenilor.
Ca o concluzie, Saturn’s Children e o carte de citit, o lectura plăcută cu un personaje și decoruri bine conturate și cu o altă perspectivă asupra roboților/androizilor decît cea din romanele clasice din science fiction (Asimov, Dick). E de citit și pentru ca așează decorul pentru Neptune’s Brood carte nominalizată la premiile Hugo de anul acesta.
Între cele două romane Stross a mai publicat și Bit Rot, povestire disponibila online în care personajele sunt androizi aflați pe o nava generație afectată de emisia de radiație gamma a unei stele. Printre ei Lilith Nakamichi-47 urmașa Freyei…
P.S. Coperta originală, cea cu parul mov și decolteu e cam kitsch-oasă. O prefer pe cealaltă.
One thought on “Saturn’s Children de Charles Stross”