Tag Archives: astrophobia

Catacombele din Yoh-Vombis

Cuvânt Înainte

Clark Ashton Smith (1893-1961) a fost un scriitor auto-educat de origine americană, în special în genurile horror, fantasy și sci-fi, fiind în același timp considerat ultimul mare poet romantic. Contemporan cu mamuți ai literaturii ciudate ca H.P. Lovecraft sau Rober E. Howard, suprinde prin stilul său literar, eclectic și flamboiant, și prin temele pe care le abordează, publicându-și majoritatea operelor în reviste pulp de genul „Weird Tales”, „Astounding Stories” și altele. „Catacombele din Yoh-Vombis” („The Vaults of Yoh-Vombis”) este una din cele mai reușite nuvele ale sale, alături de „The Door to Saturn” sau „The Red World of Polaris”, prin combinația unică de stiluri și idei. Este în rândul unui număr restrâns de povestiri amplasate pe Marte, asemănător unui Barsoom al lui Edgar Rice Burroughs, dar mult mai întunecat. Viziunea lui Smith asupra planetei roșii diferă foarte mult de cea a contemporanilor săi, care foloseau adesea a patra sferă de la soare pentru a da viață fanteziilor spațiale. Prin conținut, „Catacombele din Yoh-Vombis” este o povestire cu tente clare de oroare extraplanetară, dar limbajul folosit ar putea să o clasifice în rândul operelor de fantezie mitică, cu descrieri epitetice și hiperbolizante, motivul ruinelor antice, nostalgia unui popor dispărut de zeci de mii de ani, pustietatea deșertului și primejdii supraumane… Continue reading Catacombele din Yoh-Vombis

Oroarea din Oort (fragment)

Înregistrez acest mesaj sub un stres considerabil, căci povara evenimentelor care m-au adus în această situație precară nu este pe măsura niciunui om, iar ultimele fărâme de rațiune ce mi le mai pot păstra în urma calvarului mă împing să emit acest avertisment, spre a-i scuti pe cei ce-mi vor urma de asemenea lucruri precum cele pe care le-am trăit. Timpul mă constrânge, căci oxigenul îmi este pe terminate, dar nu îmi este teamă. Câtă ironie că bateriile costumului de scafandru vor dăinui încă ore bune după ce eu îmi voi fi dat ultima suflare. Dar nimic din ce va urma nu mă mai poate surprinde; ba, chiar, gândul propriei morți îmi aduce comfort, căci sunt tot ce a mai rămas din echipajul pierdutei nave Nepenthes, acum o sumbră epavă brăzdând periferia Norului Oort… Singura mea speranță este că dacă îmi va fi cadavrul găsit vreodată plutind aici, inert, pe muchia abisului, cei implicați vor avea întelepciunea să nu îmi investigheze soarta dincolo de un anumit punct, și să le fie suficientă această relatare grosolană. Cât mi-aș dori să nu fie prea târziu…    Continue reading Oroarea din Oort (fragment)

Pulp-O-Mizer - Viziuni ale Paleocosmosului

Viziuni ale Paleocosmosului

   Era ciudat, chiar şi după atâţia ani. Solul prăfuit de gheaţă suprarăcită ce scrâşnea la fiecare pas sub crampoanele costumului protector, gravitaţia redusă şi uneori înşelătoare şi jumătatea de Saturn ce plutea veşnic în acelaşi loc deasupra orizontului, pe fundalul norilor gălbui şi toxici de azot ce se învolburau necontenit. Soarele, la peste un miliard de kilometri depărtare, era ca un far de navigaţie singuratic pe un ţărm de neatins, o scânteie îndepărtată și efemeră abia vizibilă prin negurile veşnice. Dar te obişnuiai, măcar că se vedea încă undeva în est vârful celui mai înalt turn din Sarmisegetusa Nouă, cel al telecomunicaţiilor de rază lungă cu Marte şi Pământul. Mărețul oraș trona în pustiuri, cu turnurile sale negre ce străpung înălțimile înghețate și cu domurile colosale de sticlă și metal, brăzdate neîncetat de vânturile lui Titan.
–Mihaie, mă auzi? se auzi o voce radio.   Continue reading Viziuni ale Paleocosmosului