Noutăți editoriale: Ficțiuni secunde de Mircea Băduț

Ficțiuni secunde - Mircea Baduț
Ficțiuni secunde – Mircea Baduț

Ni s-a semnalat apariția unui volum de povestiri semnat Mircea Băduț, apărut la editura EuroPress. Cititorii interesați pot afla mai multe detalii pe site-ul dedicat sau pe cel al editurii.
Later edit:

Cu permisiunea autorului preluam un paragraf din prefața volumului.
Cartea este, putem considera astfel, continuarea celor două cărţi apărute anterior tot la Editura Europress (“Întoarcerea fratelui risipitor”, 2014; “DonQuijotisme AntropoLexice”, 2015), însă ea include doar proze ficţionale (nu şi eseistice, precum acelea). Mai mult, în cuprins au fost preluate şi câteva ‘piese de rezistenţă’ din volumele anterioare, printre care şi uimitoarele reinterpretări speculative de mituri şi legende populare (mitul biblic al întoarcerii fiului rispitor, şi respectiv baladele româneşti “Mănăstirea Argeşului” şi “Mioriţa”). De menţionat e şi faptul că unele dintre prozele scurte de aici au fost premiate la concursuri literare naţionale, iar altele au apărut anterior în antologii/almanahuri literare.
Melanjul de idei din cuprins (câteva piese având motive SF sau folosind pretexte ‘sefiste’, altele încadrându-se ferm în main-stream) şi amalgamul stilistic – inclusiv cu acele mise-en-prose de mituri şi legende, abordate aparent arhaic – creează premisele unei lecturi cel puţin interesante, pentru un public deschis.”

Lasa un raspuns