Batman vs. Superman: Dawn of Justice

Batman vs. Superman, Dawn of Justice
Batman vs. Superman, Dawn of Justice

   Am fost la Batman vs. Superman: Dawn of Justice. Nu vreau să vă stric plăcerea de a-l viziona dar o să vă zic în cîteva cuvinte părerea mea despre film.
Nu sunt un mare fan benzi desenate, să zicem că pot să fac distincția dintre universul Marvel și universul DC dar cam atît. Acum că am stabilit limitele cunoștințelor mele să trecem la film:
Batman și Gotham City sunt parte a unui univers întunecat. Pe Superman îl vedeam ca parte a unui univers mai optimist. În film se întâlnesc amândouă și rezultă un univers extrem de întunecat (un fel de entropie, ca să cureți ceva trebuie să murdărești altceva.) Povestea pare spusă din perspectiva lui Batman, cu flashback-uri în trecut. Surprinzător, Ben Affleck s-a ridicat mult peste așteptările mele, nu aș spune că e cel mai bun Batman, dar nu l-a ajutat nici filmul. Henry Cavill a fost unidimensional ca Superman.
Filmul poate fi împărțit în două: prima parte în care aproape am putea înțelege de ce Batman îl urăște pe Superman, de ce oamenii îl iubesc pe Superman, dar nu avem cum pentru că povestea e spusă alambicat și a doua parte care încearcă să explice nevoia de Justice League și să introducă o serie de personaje.
Observ resemnat că majoritatea filmelor și cărților din ultima vreme vor să pună bazele unui univers extins ca bază pentru o serie care va urma în detrimentul poveștii spuse acum.
În final filmul a reușit să spună o poveste dezlânată umplută cu efecte speciale, care a dorit sa explice un univers DC extins, dar tot ce a reușit sa facă a fost să asasineze două personaje dragi mie.

   Povestea o puteți vedea pe toată în trailer, nu mai sunt multe de dezvăluit în film.

PS: Gal Gadot a fost o surpriză plăcuta, nu a spus multe, dar se încadrează în idea mea de Wonder Woman.

PPS: Zack Snyder, cu excepția 300, nu a scos nimic memorabil și la modul în care a dat cu bâta în baltă acum, am așteptări și mai mici de la Justice League.

Lasa un raspuns