Worldcon 2014 - Display 06 - Banner

Impresii întîrziate de fan la Worldcon 2014

A trecut o luna de atunci. S-a așezat ceva praf, s-au sedimentat ceva amintiri. Am citit ce au scris altii. A fost Worldcon 2014, Londra 14-18 august. Ca dimensiuni și desfășurare, un eveniment unic pentru mine (cel puțin pînă în clipa asta), foarte bogat în acțiuni și din acest motiv greu de descris.

Din exterior centrul expozițional Excel e o construcție imensă ridicată pe marginea vechilor docuri londoneze odată cu reorganizarea zonei și în pregătirea jocurilor Olimpice din 2012. E uriaș. Odată intrat îmi pică fața: la biroul de înregistrare e o coadă monstruoasă. N-am mai văzut asa ceva de pe vremea lui Ceaușescu (aveam sa aflu ulterior ca americanii o comparau cu coada la filmele Star Wars din anii ’80). Deși am ajuns relativ devreme e deja formată pe trei rînduri iar după ce pleacă din fața biroului de înregistrare de la parter face o curbă și urcă la etaj unde se contorsionează pe hol. Estimez că are cam două sute de metri. În spatele nostru rîndul continuă să se lungească (în final în toate cele cinci zile de convenție vor fi aproape 8.000 de participanți). Coada e ușor de suportat, lumea vorbește despre orice și în orice limbă iar voluntarii de servici sunt foarte activi, unul întreabă dacă avem nevoie de ceva, altul ghidează coada, altul întreține atmosfera cîntînd la ukulele ceva cu tema fantasy și elfi.

După ce ridicăm ecusoanele și teancul de maculatură aferent (ghiduri, progress report-uri) intrăm în sala principală aflată la parter: fan village. Aici spectacolul e deja total: sunt montate corturi cu reprezentanții viitoarelor convenții, exista un mare spațiu central pentru activități, o bibliotecă (nu foarte impresionantă ca și conținut dar totul e la liber), o zonă cu mese și bar, cortul pentru jocuri table top, avizierul central și biroul pentru voluntari de unde se poate ridica și newsletter-ul convenției: Pigeon Post. Undeva central e un TARDIS iar la “periferie” mai e unul ceva mai puțin reușit. La un moment dat a apărut și un tron. Evident cel din romanele lui George R. R. Martin (probabil identic cu cel pe care Nemira îl plimbă prin România, n-am stat să le studiez). Descopăr cu amuzament “cultura” panglicilor. Sunt peste tot și la mare modă, de regulă purtate la ecuson. Îmi pun și eu unul cu “First Worldcon”.

Deși mai e pînă la parada oficială a costumelor mulți sunt deja complet deghizați. Zăresc un Batman, cîțiva storm trooper-i, cîțiva Jawa, un Deadpool, un Cyberman și foarte mulți inspirați din cultura steampunk: haine de epoca plus ceva accesorii cu roți dințate și tuburi alămite.

Din “satul fanilor” o scară duce la etaj în zona rezervată editurilor și galeriei de artă. Presărate printre tarabe sunt expuse diverse machete inspirate din cărțile lui Iain M. Banks sau picturile lui Chriss Foss, un gigantic Millenium Falcon construit din piese Lego iar amplasat central, display-ul cu trofeele Hugo din anii anteriori (în ultima seara suportul fără premii avea un anunț ca este donat unui doritor).

Deși încă de acasă îmi notasem cu conștiinciozitate în aplicația cu programul convenției la ce conferințe intenționam să particip constat că la fața locului e foarte ușor să te lași luat de val și să uiți ce ți-ai propus. Las valul să mă ducă. Cinci zile de Worldcon. Din tarabă în tarabă, din expoziția de arte grafice la piesele de teatru, din sălile de conferințe de la etaj la petrecerile nocturne cu cidru și grătar din fan village sau diversele ceremonii (de deschidere, de decernare a premiilor Hugo).

Colecționez autografe. Îl ratez cu succes pe George R. R. Martin care nu semnează decît patruzeci de minute în loc de o oră și jumătate cît era în program. Eh, e bătrîn și îl lasă încheietura ușor. Dar îl prind pe Robert Silverberg (care recunoaște instantaneu cartea – Pasagerii, Nemira 1994 – ca fiind în românește și îmi mărturisește ca înțelege limba română prin asociere cu italiana), pe Gregory Benford (care îmi spune că nu a mai văzut de multă vreme ediția românească a Timescape – Natura moarta cu timp, Nemira 1995), pe Kim Stanley Robinson care e super entuziasmat de coperta lui Marte Rosu – de ce oare? (prima ediție, Nemira 1996), pe Peter F. Hamilton, Charles Stross, Alastair Reynolds…

Ridic Artist Showcase comandat încă de anul trecut și alerg după graficieni: Chris Achileos, Jim Burns, Chris Foss, Fred Gambino (care de obicei nu prea circula pe la convenții), Chris Moore (vecin de hotel), John Harris, Bruce Pennington (mare surpriza pe capul meu să-l vad aici) sau John Picacio.

 

La unul dintre concursurile organizate de standul editurii HarperCollins cîștigăm o bere in compania lui Peter V. Brett. Foarte prompt, la coada listei cu cîștigători se trece și Joe Abercrombie cu care Brett e bun prieten.


Cinci zile trec mult prea repede.
L-a ceremonia de închidere toată sala cîntă “la mulți ani” lui Brian Aldiss (a cărui zi de naștere se nimerește să fie) iar organizatorii Worldcon 2015 (Spokane, Washington) bombardează cu bomboane de casă. Una ma nimerește în cap. S-a terminat.
Ne mai învîrtim puțin prin fan village. Lumea își strînge lucrurile și se pregătește de plecare. Cărțile din biblioteca sunt făcute cadou doritorilor. Cu un pic de noroc intru în posesia unui volum Gollancz, o ediție omnibus Gordon R. Dickson. Undeva într-o margine, avizierul oficial este martorul discret a celor cinci zile. Lîngă foile cu cîștigătorii premiilor Hugo 1939 și 2014 sunt bilețele de la fani pentru fani: cineva a pierdut un Tribble, altcineva l-a pierdut pe Cthulhu, altcineva a pierdut pe cineva iar cineva mulțumește “tribului”.

A fost cel mai mare Worldcon de pînă acum? Pe aproape. Cifrele oficiale spun că e pe primul loc la participări vîndute – 10.833 – (incluzînd și categoria “supporting member”) dar pe locul doi ca număr de prezențe efective – 7.951. Onoarea primului loc îi revine se pare Worldcon-ului 42, “L.A.con II”, septembrie 1984 (8.365 prezențe). Dar indiferent cît de mare a fost important e că a fost frumos. Mai vreau.
Prin 2012 îmi doream un Comic-con în România. Într-un mod ciudat soarta m-a ascultat. Deși dorințele sunt gratis ar fi totuși prea de domeniul science-fiction-ului să-mi doresc ceva de anvergura Worldcon-ului la noi. Au trecut vremurile cînd statul se implica în finanțarea de asemenea manifestări (vezi perioada anilor ’90) editurile și cluburile abia supraviețuiesc iar fandomul romanesc e aproape mort. Aștept totuși ca soarta să dovedească înțelegere și de data asta.
Următoarele două Worldcon-uri vor fi pe pămînt american. Însă poate în 2017 vom merge la Helsinki.

1 thought on “Impresii întîrziate de fan la Worldcon 2014

Lasa un raspuns